Zgârie-nori - puzzle-uri online

Zgârie-nori

Un zgârie-nori sau zgârie nori (adeseori chiar zgârienori) este o clădire foarte înaltă, continuu folosibilă până la cele mai înalte niveluri ale sale.

Deși nu există o definiție propriu-zisă pentru un zgârie-nori, se consideră (mai ales în Statele Unite și Canada) că orice clădire mai înaltă de 150 metri sau 500 de picioare, respectiv una care are cel puțin 30 de etaje, este un zgârie-nori sau chiar cei ce depasesc 80 de metri.

Conform unei alte interpretări, orice clădire pentru care, în faza proiectării sale, importanța studiului rezistenței opuse de mișcările aerului are o pondere similară sau mai mare decât studiul greutății propriu-zise a clădirii, este în această categorie.

Definirea structurală a unui zgârie nori, a fost făcută mai târziu de către istoricii arhitecturii, considerând dezvoltarea ingineriei structurilor construcțiilor de la sfâșitul anilor 1880. Astfel, scheletele metalice, care au apărut tot atunci, folosite în locul zidăriei "clasice", care trebuia să fie progresiv mai groasă pe măsură ce clădirea era mai înaltă, au determinat o adevărată revoluție a construcțiilor, care au putut fi ridicate dintr-o dată, cel puțin aparent, "la infinit".

Se poate considera că limita maximă de înălțime atinsă folosind metoda clasică de zidărie a fost atinsă în realizarea, în 1891, a clădirii cunoscută sub numele de Monadnock Building din Chicago, Illinois. Clădirea primăriei din Philadelphia, Pennsylvania, cunoscută ca Philadelphia's City Hall, încheiată în 1901, este o altă clădire despre care se pretinde că ar deține recordul mondial de înălțime a unei clădiri construite cu "zidărie clasică".

Cuvântul zgârie-nori a apărut prima dată în engleza americană ca un cuvânt compus, skyscraper = sky + scraper, adică zgârietor al cerului, care a devenit zgârietor de nori, adică zgârie-nori în română. Cuvântul în sine, desemnând inițial un catarg foarte înalt (conform skyscraper mast), fusese folosit pentru prima dată în limbajul uzual la sfârșitul secolului al 19-lea, reflectând uimirea publică a rezidenților orașului New York la vederea acestor clădiri foarte înalte, care păreau a zgâria cerul. Ulterior, a fost rapid adoptat în multe limbi, sub forma compusă specifică a acelor limbi.

Primul zgarie-nori (de peste 150m) este Philadelphia City Hall, din Philadelphia, Pennsylvania, construit in anul 1901.

Evoluția definirii "corecte" a unui zgârie nori a evoluat în timp, fiind o funcție nu numai de realizarea tehnică respectivă, dar și de evoluția noțiunii pe măsură ce din ce în ce mai multe clădiri au ajuns să merite acest statut. Uneori se consideră că o clădire ar avea statutul de zgârie-nori doar pentru că domină cu detașare clădirile înconjurătoare. Alteori, se conferă acest statul unei clădiri înalte pentru că implică mândrie și satisfacție locuitorilor unui oraș care are o astfel de structură. Oricum, dincolo de aceste definiții și nominalizări, există și alte criterii (mai mult sau mai puțin obiective) care trebuiesc luate în considerare, așa cum ar fi plasamentul, forma, destinația și aspectul clădirii, care contribuie per ansamblu la definirea unei structuri de a fi sau nu considerată un zgârie-nori.

Debrecen1. puzzle online din fotografieVizualizarea orașului peste apă puzzle onlineHotelul nostru puzzle online din fotografieArhitectura Iranului puzzle online din fotografieNew York într-o zi ploioasă puzzle online din fotografiePanoramă puzzle onlineUn cer galben Portugaliei puzzle onlineLondra Noaptea puzzle onlineScoala de Arte puzzle onlinePuzzle cu ceas (ușor) puzzle online din fotografieGuadalajara puzzle onlineOrașul caută înăuntru puzzle onlineCrăciun la New York puzzle online din fotografieIn oras puzzle online din fotografieFilme de groază sau altele puzzle onlineStadionul de fotbal TCU puzzle onlineCrăciunul Londra puzzle online din fotografievxcvx puzzle online din fotografieDubai puzzle onlinearhitectură puzzle online din fotografieManhattan puzzle onlineApartamentul lui Ollie puzzle online din fotografiestrada de noapte a orașului japon puzzle online din fotografieMerlion Park. puzzle online
Clădirea Bibliotecii Naționale puzzle onlineTurnul Eiffel puzzle onlineFundalul naturii puzzle online din fotografieMontpellier în splendoarea sa puzzle online din fotografiePeisaj urban puzzle onlineOraș mare puzzle onlineJocul Lean Six Sigma puzzle onlinegară puzzle onlineCentrul Ismaili Lisabona puzzle online din fotografieBun venit in jungla puzzle onlineStrazi aglomerate puzzle online din fotografieOraș industrial puzzle onlineParigi tramonto puzzle onlineLondra puzzle onlineColaj londonez puzzle onlineFabrică puzzle online din fotografieturnul Eiffel puzzle onlineDouă turnuri: Garisenda din Asinella puzzle onlineParis puzzle onlineLondra puzzle onlineHotel cu vedere la cameră puzzle onlineVedere de la Florența puzzle onlinePrieteni puzzle onlinePoze din Emiratele Arabe Unite 1 puzzle online
Copyright 2024 www.epuzzle.info Toate drepturile rezervate.