Zgârie-nori - puzzle-uri online

Zgârie-nori

Un zgârie-nori sau zgârie nori (adeseori chiar zgârienori) este o clădire foarte înaltă, continuu folosibilă până la cele mai înalte niveluri ale sale.

Deși nu există o definiție propriu-zisă pentru un zgârie-nori, se consideră (mai ales în Statele Unite și Canada) că orice clădire mai înaltă de 150 metri sau 500 de picioare, respectiv una care are cel puțin 30 de etaje, este un zgârie-nori sau chiar cei ce depasesc 80 de metri.

Conform unei alte interpretări, orice clădire pentru care, în faza proiectării sale, importanța studiului rezistenței opuse de mișcările aerului are o pondere similară sau mai mare decât studiul greutății propriu-zise a clădirii, este în această categorie.

Definirea structurală a unui zgârie nori, a fost făcută mai târziu de către istoricii arhitecturii, considerând dezvoltarea ingineriei structurilor construcțiilor de la sfâșitul anilor 1880. Astfel, scheletele metalice, care au apărut tot atunci, folosite în locul zidăriei "clasice", care trebuia să fie progresiv mai groasă pe măsură ce clădirea era mai înaltă, au determinat o adevărată revoluție a construcțiilor, care au putut fi ridicate dintr-o dată, cel puțin aparent, "la infinit".

Se poate considera că limita maximă de înălțime atinsă folosind metoda clasică de zidărie a fost atinsă în realizarea, în 1891, a clădirii cunoscută sub numele de Monadnock Building din Chicago, Illinois. Clădirea primăriei din Philadelphia, Pennsylvania, cunoscută ca Philadelphia's City Hall, încheiată în 1901, este o altă clădire despre care se pretinde că ar deține recordul mondial de înălțime a unei clădiri construite cu "zidărie clasică".

Cuvântul zgârie-nori a apărut prima dată în engleza americană ca un cuvânt compus, skyscraper = sky + scraper, adică zgârietor al cerului, care a devenit zgârietor de nori, adică zgârie-nori în română. Cuvântul în sine, desemnând inițial un catarg foarte înalt (conform skyscraper mast), fusese folosit pentru prima dată în limbajul uzual la sfârșitul secolului al 19-lea, reflectând uimirea publică a rezidenților orașului New York la vederea acestor clădiri foarte înalte, care păreau a zgâria cerul. Ulterior, a fost rapid adoptat în multe limbi, sub forma compusă specifică a acelor limbi.

Primul zgarie-nori (de peste 150m) este Philadelphia City Hall, din Philadelphia, Pennsylvania, construit in anul 1901.

Evoluția definirii "corecte" a unui zgârie nori a evoluat în timp, fiind o funcție nu numai de realizarea tehnică respectivă, dar și de evoluția noțiunii pe măsură ce din ce în ce mai multe clădiri au ajuns să merite acest statut. Uneori se consideră că o clădire ar avea statutul de zgârie-nori doar pentru că domină cu detașare clădirile înconjurătoare. Alteori, se conferă acest statul unei clădiri înalte pentru că implică mândrie și satisfacție locuitorilor unui oraș care are o astfel de structură. Oricum, dincolo de aceste definiții și nominalizări, există și alte criterii (mai mult sau mai puțin obiective) care trebuiesc luate în considerare, așa cum ar fi plasamentul, forma, destinația și aspectul clădirii, care contribuie per ansamblu la definirea unei structuri de a fi sau nu considerată un zgârie-nori.

Panorama de toamnă a Salzburgului (Austria) puzzle online din fotografiePrimăria principală din Gdansk (Polonia) puzzle onlineZgârie-nori în Vilnius (Lituania) puzzle onlinePanorama de noapte a Hong Kong-ului (China) puzzle onlineCentrul orașului Tampa, Florida (SUA) puzzle online din fotografieCase de oraș în Lübeck (Germania) puzzle onlineMarina în Honolulu (SUA) puzzle online din fotografieMonte Carlo (Monaco) puzzle online din fotografieCartierul portului din Hamburg (Germania) puzzle online din fotografieDistrictul financiar (Singapore) puzzle onlinePanorama Seattle noaptea (Statele Unite) puzzle onlineNew York by night (SUA) puzzle online din fotografiePanorama din Pittsburgh cu podul (SUA) puzzle online din fotografieCincinnati (SUA) puzzle online din fotografieChicago luminat la amurg (SUA) puzzle online din fotografieDallas, Texas (SUA) puzzle onlineStația Tōkyō din Tokyo (Japonia) puzzle onlineCentrul Londrei noaptea (Regatul Unit) puzzle online din fotografieArhitectură modernă în Singapore puzzle online din fotografieSeara în Verona (Italia) puzzle onlineNew York City (SUA) puzzle onlineHong Kong (China) puzzle onlineOrașul Český Krumlov (Republica Cehă) puzzle online din fotografieVedere panoramică a Berlinului (Germania) puzzle online din fotografie
Panorama orașului vechi din Tallinn (Estonia) puzzle onlineCartierul Galata din Istanbul (Turcia) puzzle onlinePanorama de seară a Shanghaiului (China) puzzle onlineRafinarie de ulei puzzle online din fotografieMuntele Templului din Ierusalimul de Est (Israel) puzzle online din fotografieVedere a Barcelonei de pe dealul Montjuic (Spania) puzzle online din fotografiePodul Świętokrzyski din Varșovia (Polonia) puzzle onlineStrăzile din Hong Kong noaptea (China) puzzle online din fotografieHarbour Bridge din Sydney (Australia) puzzle onlineVedere spre Knoxville (SUA) puzzle onlinePanorama Monaco puzzle onlinePanorama Monte Carlo noaptea (Monaco) puzzle online din fotografieSatul Bukchon Hanok din Seul (Coreea de Sud) puzzle online din fotografieApus de soare peste orașul Seattle (SUA) puzzle online din fotografiePanorama de seară a Manhattanului cu Tribute in Light (SUA) puzzle onlineBridge din Jacksonville, Florida (SUA) puzzle onlineApus de soare peste râul Moskva (Rusia) puzzle onlineOrizontul din Manhattan puzzle onlineZgârie-nori în centrul Indianapolis (SUA) puzzle online din fotografiePanorama de seară a Tallinnului (Estonia) puzzle onlineConstruirea Serviciului Federal de Impozite la Moscova (Rusia) puzzle online din fotografieCity Park din Ekaterinburg (Rusia) puzzle onlineDistrictul Marunouchi din Tokyo (Japonia) puzzle online din fotografieCoasta Mentonului după întuneric (Franța) puzzle online
Copyright 2024 www.epuzzle.info Toate drepturile rezervate.