Termenul simetrie (din greacă συμμετρεῖν, symmetrein, „măsură împreună”) are, în general, două sensuri principale. Primul este un sentiment (imprecis) al proporționalității armonioase sau că din punct de vedere estetic este plăcut și echilibrat, astfel încât acesta să reflecte frumusețea sau perfecțiunea. Al doilea sens este un concept precis și bine definit de echilibru sau de „model de autosimilaritate”, care poate fi demonstrat că este în conformitate cu regulile unui sistem formal: prin geometrie, fizică sau altfel.
Deși sensurile sunt diferite, în unele contexte ambele sensuri ale „simetriei” sunt legate și tratate în paralel. Noțiunile precise de simetrie au diferite măsuri și definiții operaționale. De exemplu, simetria poate fi observată:
cu privire la trecerea timpului;
ca o relație spațială;
prin transformări geometrice, cum ar fi scalarea, reflexia și rotația;
prin alte tipuri de transformări funcționale;
ca un aspect de obiecte abstracte, modele teoretice, limba, muzica și chiar cunoștințe în sine.Acest articol descrie aceste noțiuni de simetrie din patru perspective. Prima este simetria geometrică, care este pentru mulți oameni tipul de simetrie cel mai cunoscut. A doua perspectivă este sensul mai general de simetrie în matematică, ca un întreg. A treia perspectivă descrie simetrie care se referă la domeniul științei și tehnologiei. În acest context, simetrii stau la baza unor rezultate dintre cele mai profunde găsite în fizica modernă, inclusiv aspectele legate de spațiu și de timp. A patra perspectivă discută simetria în științe umane, acoperind o utilizare bogată și variată, în istorie, arhitectură, artă și religie.
Opusul simetriei este asimetria.
