Scaun - puzzle-uri online

Scaun

Scaunul este o piesă de mobilier, de cele mai multe ori mobilă, realizată în scopul așezării unei persoane, care constă din șezut, spătar, picioare și elemente de legătură. Scaunele au cel mai adesea patru picioare (dar pot avea uneori și trei sau chiar unul, în cazul celor rotative) pentru a suștine șezutul la o oarecare înălțime deasupra podelei sau deasupra nivelului de bază.

Există scaune care nu au spătar sau brațe de odihnire a mâinilor, care se numesc taburete sau, popular, „scaune de bar”. O sofa sau un fotoliu reprezintă scaune mai mari și mai confortabile, marcând o tranziție între scaun și pat, care pot susține una, două sau chiar mai multe persoane. O bancă reprezintă un scaun extins, care poate susține mai multe persoane atât în interior cât și în exterior. Un scaun dintr-un vehicul este numit pur și simplu "scaun", în timp ce scaunul din spatele oricărui vehicol este mai degrabă o canapea decât un scaun.

Spătarele unor scaune pot fi extinse deasupra înălțimii capetelor celor ce le folosesc. Ele se numesc rezemătoare sau, cu un termen derivat din franceză, tetiere. În cazul autovehiculelor, acestea sunt importante pentru prevenirea rănirilor la gât, care pot fi uneori fatale.

În interiorul cabanei din lemn 1 puzzle online din fotografieCongres Continental puzzle onlineDormitor matrimonial puzzle onlineCameră de familie puzzle onlineCasă cu piscină puzzle online din fotografieCargador de Flores. puzzle online din fotografieenergija puzzle onlineEchilibru între viață și profesie puzzle online din fotografieRestauracja Piwowaria puzzle online din fotografieCafe Harder puzzle online din fotografieCabana Pionierului puzzle onlineInkle Weaving puzzle online din fotografieTischfussballtisch puzzle onlineSpațiu de lucru acasă puzzle online din fotografiePatio privată puzzle online din fotografiePROSOPE COLORATE puzzle online din fotografiet este pentru masa puzzle onlineMadrid puzzle online din fotografiedietă puzzle online din fotografieMarmaris puzzle online din fotografieTronul Orașului Interzis puzzle online din fotografieArdennen puzzle onlinePlajă de nisip, cochilii și sandale albastre puzzle onlineThhbbhj. puzzle online din fotografie
Baila con CH-ARMY - ediția 18! ?? puzzle online din fotografiecrearea de trenuri puzzle onlineSocializarea puzzle onlinepuzzle2023 puzzle onlineHarjan@2023 puzzle online din fotografieÎn interiorul plantelor cu efect de seră puzzle onlineΚυπριακή Παραδοσιακή Κουζίνα puzzle online din fotografiePlante într-o cameră 3 puzzle onlineBiserica din Granada puzzle onlineMaria Skłodowska - Curie 5 puzzle onlineFrühstück puzzle onlineWeihnachtsgeschenk puzzle onlineTest puzzle onlineHospitality Hub puzzle onlineantichități ... puzzle online din fotografieDavid Fotka Miminka. puzzle online din fotografieSherlock Holmes Puzzle. puzzle online din fotografieAntreprenoriatul meu puzzle onlineMadame Tussauds puzzle online din fotografieDescoperirea pi puzzle onlineFlori puzzle online din fotografiePuzzle mediu EAW puzzle online din fotografieXIO 2.0 puzzle online din fotografiePuzzle de Crăciun 2020 puzzle online