Port - puzzle-uri online

Port

Un port este, în general, un loc adăpostit în care navele se pot refugia pe furtună și pot staționa în siguranță. Cu timpul însă termenul a căpătat un sens mai larg, identificându-se cu sfera mai cuprinzătoare a noțiunii „port", datorită faptului că pe lângă adăpostire, navele au trecut și la operațiuni de încărcare/ descărcare.

În sens strict, termenul definește o suprafață de apă adăpostită de diguri și spargevaluri în care navele pot staționa și opera, dar care poate să nu fie împărțită în bazine specializate cu cheuri, dane, docuri utilate pentru manipularea mărfurilor.

Un port amenajat la distanță apreciabilă de mare, în vârful estuarelor adânci, pe porțiunile maritime ale fluviilor navigabile sau pe canaluri maritime poartă denumirea de port interior. Un astfel de port permite accesul navelor maritime până la centrele industriale și comerciale din interiorul țării.

Conform cu Ordonanța nr. 22 din 29 ianuarie 1999 privind administrarea porturilor și serviciile în porturi, un port este definit astfel: parte delimitată a teritoriului național,..., situată la litoral sau la malul unei ape, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenților, ghețurilor, având ca scop primirea și adăpostirea navelor, prestarea de servicii pentru nave, pasageri și mărfuri, precum și facilitarea de activități comerciale și industriale. Portul cuprinde totalitatea acvatoriilor și teritoriilor, construcțiilor hidrotehnice, canalelor de acces, șenalelor, zonelor de navigație, radelor interioare, clădirilor, magaziilor, platformelor, căilor ferate, drumurilor, instalațiilor și echipamentelor aflate în limitele acestuia. Sistemul portuar național este format din totalitatea porturilor situate pe teritoriul României.;

Porturile se clasifică după cum urmează:

a) din punct de vedere al formei de proprietate asupra infrastructurii portuare:

porturi publice, a căror infrastructură aparține domeniului public;

porturi private, a căror infrastructură este proprietate privată;b) din punct de vedere al așezării geografice:

porturi maritime;

porturi situate pe căi navigabile interioare;c) din punct de vedere al obiectului de activitate:

porturi comerciale;

porturi de agrement;

porturi militare sau zone speciale din porturi.România deține trei porturi maritime la: Constanța, Mangalia și Midia. Porturile genereaza 25% din cifra de afaceri a județului Constanța.

În anul 2008, traficul de mărfuri în porturile românești a ajuns la 18,06 milioane tone, exclusiv Portul Constanța, în timp ce Portul Constanța a înregistrat un trafic de 61,9 milioane tone.

În anul 2007, traficul de mărfuri prin porturile maritime autohtone a fost de 52,6 milioane de tone, față 2006 când au fost înregistrate 52,1 milioane de tone.

Corabie de pirati puzzle online din fotografiePatrol-type-UT-512L puzzle online din fotografieBarci cu motor în portul Marsilia (Franța) puzzle onlinePeisajul orașului Messina, Sicilia, Italia puzzle online din fotografiePe apa puzzle online din fotografieDarul Tineretii puzzle onlineSubmarin negru ... puzzle online din fotografieOprire de vară nr.21 - ŚWINOUJŚCIE puzzle onlinebarca de pescuit puzzle onlineCrăciunul la St James puzzle online din fotografiePort puzzle onlineBile din polistiren plasa de pescuit veche puzzle onlineRiviera Franceza puzzle online din fotografieArhitectură fractală puzzle online din fotografieScânteie puzzle online din fotografieDocuri Runcorn puzzle onlineOprire de vară nr.18 - SZCZECIN puzzle online din fotografieVechi port din satul Vernazza puzzle online din fotografieHavenpuzzel puzzle onlinePortul din Hel puzzle onlineGdynia OPERATION SAIL 2009 partea 4 puzzle online din fotografieOprire de vară nr.18 - SZCZECIN puzzle online din fotografieItalia, vedere panoramică asupra Golfului Gaeta puzzle onlineiaht de mare adâncime puzzle online
Portul Barcelonei puzzle online din fotografieUndeva în Scoția. puzzle onlineCheia din Vodice puzzle onlineNava de pasageri de croazieră puzzle onlineBărci de pescuit pe coasta marină tropicală puzzle online din fotografiepalmier puzzle online din fotografieFRYDERYK CHOPIN puzzle onlineimporturile puzzle online din fotografieInsula Madeira vara, Portugalia puzzle onlineDar Pomorza puzzle online din fotografiecanalul panama f13 puzzle onlineLlafranc, Costa Brava, Spania puzzle online din fotografieSky Tower, Auckland, Noua Zeelandă puzzle online din fotografieNavele. puzzle onlinepucusana puzzle online din fotografieSzczecin - Zilele Mării 2011 puzzle online din fotografieIaht de navigație puzzle online din fotografieIaht puzzle onlineCroazieră de-a lungul puzzle onlineNewfoundland Canada. puzzle onlinebărci cu pânze puzzle onlinenava de croazieră într-o mare din Caraibe puzzle onlineDar o navă în Dubrovnik puzzle onlineBritannic. puzzle online din fotografie
Copyright 2024 www.epuzzle.info Toate drepturile rezervate.