Pictură - puzzle-uri online

Pictură

Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibila realitate în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). Scopul este de a obține o compoziție cu forme, culori, texturi și desene, care dă naștere unei opere de artă în conformitate cu principiile estetice.

O mare parte din pictura artei occidentale și orientale este dominată de motive religioase; exemple ale acestui tip de pictură sunt scenele biblice luate din pereții catacombelor și din plafonul interior al Capelei Sixtine, iar ale artei orientale sunt scenele din viața lui Buddha sau picturile mormintelor faraonilor egipteni care au reprezentat trecerea la imortalitate.

André Félibien (n. mai 1619 – 11 iunie 1695), arhitect și teoretician al clasicismului, a arătat o ierarhie de genuri, ale picturii clasice, acestea fiind „istoria, portretul, peisajul, mările, florile și fructele”.

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice umane. În ceea ce privește estetica sau teoria artei moderne a picturii, ea este considerată o categorie universală care include toate creațiile artistice făcute pe suprafețe.

valută puzzle onlinePicturi puzzle onlinejacob lawrence puzzle online din fotografiepuzzle albastru puzzle online din fotografiePopeye Village Malta puzzle onlineGraffiti puzzle online din fotografieColaj- Varșovia puzzle onlineI Love Rock'n'Roll_04 puzzle onlineParis puzzle online din fotografieLondra-Camden Town puzzle online din fotografieMineralien puzzle onlineBasar puzzle onlineOrașe cu un turn puzzle online din fotografiemăști venețiene puzzle online din fotografieTimpuri de tabără 2021! puzzle online din fotografieCină la apusul soarelui puzzle onlinePaștele în Koldovstoretz puzzle onlineMagic Escape Room puzzle onlineOrașul Florilor puzzle onlineCe să cumpărați aici? puzzle online din fotografie100 de puncte pentru cel mai bun rezultat puzzle onlineHotel pe lacul Garda puzzle online din fotografiecolaj de papele de culori puzzle onlineColaj Franța puzzle online
Hazing # 2 puzzle online din fotografieRoma-colaj puzzle onlinegailis puzzle online din fotografietimbre puzzle onlineAnimale în grădina zoologică puzzle onlineO plimbare de-a lungul Kawaguchiko puzzle online din fotografieOton III puzzle onlineArhitectura Bamberg, regiunea Bavaria din Germania puzzle online din fotografieDimineață însorită de vară în satul Zermatt puzzle online din fotografieTurnul Babel puzzle online din fotografieColaj de culoare puzzle online din fotografieSupermarket Dash puzzle online din fotografieJan Matejko „Predica Plângerilor” puzzle online din fotografieMozaic în Munții Caucaz. puzzle online din fotografieDezvăluie Sfântul puzzle onlineFlori puzzle online din fotografieToamnă puzzle onlineCrăciun puzzle online din fotografieColaj londonez puzzle online din fotografietimbre puzzle online din fotografieScenă fantastică de dimineață a lacului Zell puzzle online din fotografieprinţesă puzzle online din fotografieTimbre din anii 1960 puzzle onlineTrenul de Crăciun puzzle online din fotografie