Pictură - puzzle-uri online

Pictură

Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibila realitate în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). Scopul este de a obține o compoziție cu forme, culori, texturi și desene, care dă naștere unei opere de artă în conformitate cu principiile estetice.

O mare parte din pictura artei occidentale și orientale este dominată de motive religioase; exemple ale acestui tip de pictură sunt scenele biblice luate din pereții catacombelor și din plafonul interior al Capelei Sixtine, iar ale artei orientale sunt scenele din viața lui Buddha sau picturile mormintelor faraonilor egipteni care au reprezentat trecerea la imortalitate.

André Félibien (n. mai 1619 – 11 iunie 1695), arhitect și teoretician al clasicismului, a arătat o ierarhie de genuri, ale picturii clasice, acestea fiind „istoria, portretul, peisajul, mările, florile și fructele”.

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice umane. În ceea ce privește estetica sau teoria artei moderne a picturii, ea este considerată o categorie universală care include toate creațiile artistice făcute pe suprafețe.

Primul animal de companie al lui Lucy puzzle online din fotografieJANEK puzzle onlinetimbre puzzle onlineMish mash puzzle online din fotografiePuzzle puzzle online din fotografietimbre puzzle onlineHanukkah puzzle online din fotografiedistracție de iarnă puzzle onlineBijuterii puzzle online din fotografieochi colorat puzzle online din fotografieVizualizări 2 puzzle online din fotografievreau sa locuiesc aici puzzle online din fotografiePetrecerea de nuntă puzzle onlineFluturi puzzle online din fotografietrandafiri într-o vază de sticlă puzzle onlineSt.Petersburg puzzle online4 elemente puzzle onlinePuzzle puzzle online din fotografiePuzzle puzzle online din fotografiecorect puzzle online din fotografieMish mash puzzle onlinePrăjituri puzzle online din fotografiefafaryrhsyh puzzle onlineimagine puzzle online din fotografie
Flori - pictură puzzle onlineFlori puzzle onlineColaj de imagini puzzle online din fotografieînot nebun puzzle onlineTypo_R puzzle onlinecase colorate puzzle online din fotografieErmitanyo puzzle online din fotografiedormim lângă bradul de Crăciun puzzle onlineFantezie sau kitsch? puzzle onlinePisicuțe puzzle onlineImagini puzzle onlineou de Paște puzzle online din fotografiePuzzle puzzle onlinedoamnă puzzle onlineBijuterii puzzle online din fotografiePictura puzzle onlinePuzzle puzzle online din fotografiePuzzle puzzle onlineGalerie puzzle online din fotografiePicturi puzzle onlinetocuri... puzzle onlinetapet drăguț puzzle online din fotografieMish mash puzzle onlinePace puzzle online din fotografie