Marcă comercială - puzzle-uri online

Marcă comercială

Marca comercială, cunoscută și sub denumirea de brand, este un nume, termen, model, simbol sau o altă trăsătură care diferențiază, în percepția consumatorului, o organizație sau un produs de rivalii de pe piață. Brandurile sunt folosite în domeniul afacerilor, marketingului și publicității.

Practica creării unor mărci sau însemne proprii datează de la egiptenii antici, despre care se știe că aveau obiceiul de a-și însemna vitele încă din anul 2700 î.Hr. Această etichetare era folosită pentru a diferenția vitele unei persoane de cele ale alteia, prin intermediul unui simbol distinctiv, imprimat pe pielea animalului cu un fier încins. Dacă cineva fura animalele, oricine putea să identifice simbolul și să își dea seama cine era proprietarul de drept. Totuși, înțelesul termenului a fost extins pentru a desemna personalitatea strategică a unui produs sau a unei companii, astfel încât marca comercială sau brandul se referă acum la valorile și promisiunile pe care un consumator le percepe la un produs/o companie și care îi pot influența decizia de cumpărare. De-a lungul timpului, practica de a însemna obiectele cu o marcă s-a extins către o gamă largă de ambalaje și bunuri oferite spre vânzare, cum ar fi uleiul, vinul, produsele cosmetice sau sosul de pește.

Strategiile folosite pentru a crea și promova o marcă comercială (reunite sub numele de „branding” în limba engleză) reprezintă un set de metode de marketing și de comunicare ce ajută la diferențierea unei companii sau a unor produse față de competitori, având drept scop crearea unei impresii durabile în mintea consumatorului. Componentele-cheie care formează trusa de instrumente a unui brand includ: identitatea brandului, comunicarea acestuia (prin intermediul logourilor sau al mărcilor înregistrate, de exemplu), recunoașterea mărcii, loialitatea față de brand și diferitele strategii de promovare și administrare a mărcii. Multe companii consideră că în secolul XXI există diferențe nesemnificative între produse și de aceea marca comercială a rămas una dintre puținele forme de diferențiere a produselor.

Capitalul unei mărci comerciale este dat de totalitatea măsurabilă a valorii acesteia și este validat prin evaluarea eficacității componentelor brandului. Pentru că piețele devin din ce în ce mai dinamice și mai fluctuante, capitalul unei mărci este folosit în marketing pentru creșterea satisfacției și loialității consumatorului, cu efecte secundare precum reducerea sensibilității la preț. În esență, un brand le oferă consumatorilor o promisiune cu privire la lucrurile pe care le pot aștepta de la produs, dar și beneficii emoționale. Când un client este familiarizat cu o marcă comercială sau o preferă față de produsele competitoare, se consideră că aceasta a acumulat un capital important. În contabilitate, un brand, definit ca un bun intangibil, este adesea cel mai valoros element din patrimoniul unei corporații. Deținătorii de mărci comerciale își gestionează cu grijă strategiile de marcă pentru a crește valoarea acțiunilor, iar valorificarea brandului este o tehnică de management importantă, care atribuie o valoare monetară mărcii și permite gestionarea investițiilor de marketing (de exemplu, prioritatea în cadrul unui portofoliu de mărci), pentru a maximiza veniturile companiei. Deși doar brandurile achiziționate apar propriu-zis în bilanțul unei companii, ideea de a valorifica atributele mărcii comerciale îi forțează pe directorii de marketing să se concentreze pe administrarea pe termen lung a acesteia pentru a obține o valoare adăugată.

Cuvântul „brand” este adesea folosit ca un metonim pentru a desemna, de fapt, compania asociată.

Un brand-concept este un brand asociat cu o noțiune abstractă, precum campaniile de conștientizare a cancerului la sân sau cele de promovare a atitudinilor ecologice, și nu cu un produs, serviciu sau o afacere concretă. Un brand-produs este asociat unui bun.

Puzzle de călătorie puzzle onlinela scoala puzzle online din fotografieconstructia unei echipe puzzle online11 Puternic puzzle onlinetest gameofthrones puzzle onlineStrategia 2022 / 2025 puzzle onlinepregătirea copiilor pentru spital puzzle online din fotografieProtocol puzzle online din fotografieMae Jemison puzzle online din fotografiearta curcubeului puzzle online din fotografieGrupa 24 puzzle onlineSigla SEA puzzle onlinebunăstare puzzle online din fotografieLOGO ÎNDRĂZNET puzzle online din fotografiecadou de ziua de nastere puzzle onlinetestsdfdfdfsf puzzle online din fotografieSocial Media puzzle onlineCuțit de bucătărie puzzle onlineArsenal2v12v1 puzzle onlinePuzzle Evolet Bantara puzzle onlineiesire de vara puzzle online din fotografieSigla diviziei puzzle onlineuimitor puzzle onlineTOP PUZZLE JM puzzle online din fotografie
TikTok Lite puzzle onlinenhvrsgergerg puzzle onlineInstitutul de magie Peverell puzzle onlineLiesl voor Webmaster puzzle online din fotografieLions of Mahant Swami Maharaj puzzle onlineProvocare Castaway: Jig Jig puzzle online din fotografieLogo-ul ATJARI. puzzle onlineProiectul Mindy. puzzle onlineGTRDSCDSCDS. puzzle onlineStar Wars Day. puzzle onlineAko la ikaw. puzzle onlineAsdfghjk # puzzle online din fotografieZi la plajă puzzle online din fotografieDSASADSAASDASDA. puzzle onlineEdmamah hh puzzle online din fotografieCeasul Uruk puzzle online din fotografiehjjkjkjoj puzzle onlineGhicitoare domnitorului puzzle online din fotografiesdfsfshjjhjhjk puzzle onlines este pentru swiffer puzzle onlinePuzzle X puzzle puzzle onlineהסמל של רשת החנויות באג puzzle online din fotografieridică-te - kkb puzzle online din fotografieLogo-uri colorate puzzle online
Copyright 2024 www.epuzzle.info Toate drepturile rezervate.