Luna - puzzle-uri online

Luna

Luna este un corp astronomic care orbitează planeta Pământ, fiind singurul său satelit natural permanent. Este al cincilea cel mai mare⁠(d) satelit natural din Sistemul Solar, și cel mai mare dintre sateliți planetari relativ la dimensiunea planetei pe care o orbitează (obiectul său primar). După satelitul lui Jupiter, Io, Luna este al doilea cel mai dens satelit dintre cei ale căror densități sunt cunoscute.

Se consideră că Luna s-a format acum circa 4,51 miliarde de ani, nu mult după Pământ. Există mai multe ipoteze pentru originea sa; cea mai acceptată explicație este că Luna s-a format din resturile rămase după un impact uriaș între Pământ și un corp de dimensiunile lui Marte, numit Theia.

Luna este în rotație sincronă cu Pământul, adică arată întotdeauna aceeași față către el, partea vizibilă fiind marcată de mări lunare vulcanice întunecate, care umplu spațiile dintre zonele înalte ale scoarței și craterele de impact mai proeminente. Văzută de pe Pământ, este al doilea obiect ceresc vizibil de pe Pământ ca strălucire, după Soare. Suprafața sa este de fapt întunecată, deși prin comparație cu cerul nopții pare foarte luminoasă, reflectanța ei fiind doar puțin mai mare decât cea a asfaltului⁠(d) uzat. Influența ei gravitațională produce mareele oceanice, mareele de uscat⁠(d), și o ușoară prelungire⁠(d) a zilei.

Distanța orbitală actuală a Lunii este de 384.400 km, sau 1,28 secunde-lumină. Această valoare este de aproximativ treizeci de ori mai mare ca diametrul Pământului, mărimea aparentă pe cer fiind aproape la fel de mare ca cea a Soarelui, ca urmare Luna acoperă Soarele aproape perfect în timpul eclipselor totale de Soare. Această potrivire de aparență vizuală nu va continua în viitorul îndepărtat, pentru că distanța între Lună și Pământ este într-o lentă creștere.

Programul Luna⁠(d) al Uniunii Sovietice a fost primul care a ajuns pe Lună cu nave spațiale fără echipaj⁠(d) în 1959; Programul Apollo al NASA din Statele Unite ale Americii a realizat singurele misiuni umane până în prezent, începând cu prima orbită a Lunii efectuată de misiunea Apollo 8, în 1968, și continuând cu șase aselenizări între 1969 și 1972, prima fiind a misiunii Apollo 11. Aceste misiuni au adus rocă lunară⁠(d) care a fost folosită pentru a dezvolta o înțelegere geologică a originii Lunii, a structurii ei interne⁠(d), și a istoriei mai recente. De la misiunea Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată doar de nave spațiale fără echipaj.

În cultura umană, atât proeminența naturală a Lunii pe cerul Pământului, cât și ciclul ei regulat de faze așa cum apare de pe Pământ, au oferit referințe culturale și influențe pentru societățile și culturile umane din timpuri imemoriale. Astfel de influențe culturale pot fi găsite în limbă, sistemele de calendare lunare, artă⁠(d) și mitologie⁠(d).

snowy landscape puzzle onlineDragoni și unicorni puzzle online din fotografieSistemul solar puzzle onlineLumea de iarnă puzzle online din fotografieLuna este foarte frumoasa puzzle online din fotografieHogwarts puzzle onlineConcurs de astronomie! puzzle online din fotografieReyes Magos 3 puzzle online din fotografieÎnceputul celui de-al 9-lea an puzzle onlineSabia vrăjitoarelor - XI RS puzzle onlineRodford Pendolino / 1 puzzle onlineaUSTRAUANTT puzzle online din fotografieexemplu puzzle online din fotografieNumărătoarea inversă până la distrugere puzzle onlinePământ în spațiu puzzle onlineلغز للبث puzzle online[AMR] CONCURS DE Jurnal puzzle online din fotografiecastel noaptea puzzle onlineCastleGates puzzle onlineȚara de iarnă puzzle online din fotografieSistem solar puzzle online din fotografieHogwarts puzzle onlineNoapte, bobas pe lună puzzle onlineHotel Transilvania puzzle online
Sistemul nostru solar puzzle onlineHarta hărții puzzle onlineKDPFinal11 puzzle online din fotografieLupii puzzle online din fotografiePlanete și spațiu puzzle onlineMoș Crăciun antic puzzle online din fotografieTestați imaginea puzzle online din fotografieJigsaw logo DREYMA? puzzle onlineFilme de groază sau altele puzzle onlineLecția de mentorat OnMS puzzle online din fotografieConcurs-Puzzle-Smic puzzle onlineMoon Jigsaw Puzzle puzzle online din fotografieunicorn puzzle onlinecasa bantuita puzzle onlinePuzzle cu 12 constelații puzzle online din fotografieHogwarts puzzle online din fotografieSpațiu puzzle puzzle onlineZIUA PAMANTULUI puzzle onlinepuzzle puzzle online din fotografiegfhbdfbb puzzle online din fotografieSingur pe Lună puzzle onlineRuth și soțul ei puzzle onlineRamadana puzzle onlineHARI RAYA puzzle online din fotografie