Alte - Pictură - puzzle-uri online

Pictură

Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă o posibila realitate în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). Scopul este de a obține o compoziție cu forme, culori, texturi și desene, care dă naștere unei opere de artă în conformitate cu principiile estetice.

O mare parte din pictura artei occidentale și orientale este dominată de motive religioase; exemple ale acestui tip de pictură sunt scenele biblice luate din pereții catacombelor și din plafonul interior al Capelei Sixtine, iar ale artei orientale sunt scenele din viața lui Buddha sau picturile mormintelor faraonilor egipteni care au reprezentat trecerea la imortalitate.

André Félibien (n. mai 1619 – 11 iunie 1695), arhitect și teoretician al clasicismului, a arătat o ierarhie de genuri, ale picturii clasice, acestea fiind „istoria, portretul, peisajul, mările, florile și fructele”.

Pictura este una dintre cele mai vechi expresii artistice umane. În ceea ce privește estetica sau teoria artei moderne a picturii, ea este considerată o categorie universală care include toate creațiile artistice făcute pe suprafețe.

Iisus Înălțarea Domnului puzzle online din fotografieNimic în afară de flori puzzle onlineBătălia de la New Orleans puzzle onlinemagneți de frigider puzzle onlinePuzzle 6 puzzle online din fotografieBufnițe ... puzzle onlineShera Battle. puzzle online din fotografie[GOJINAVENT] puzzle online din fotografieArtsy Kitty puzzle online din fotografieDouă planuri antice ale orașului Mexic și Cusco puzzle online din fotografieCezanne puzzle onlinevizualizare3 puzzle online din fotografiePeverell 2 puzzle online din fotografiePrințesa de apă, prințul focului puzzle onlineSfântul Ioan Neumann puzzle online din fotografieIisus și Veronica puzzle onlinePictura puzzle onlineAA80 - Zdzisław Beksiński puzzle onlineCholitai puzzle onlinePuzzle 2 puzzle onlineHenry and the Freedom Box puzzle onlinen nb puzzle online din fotografieDiscepoli di Emmaus puzzle onlineUnitatea 2 puzzle online din fotografie
timbre de animale puzzle onlineIisus Hristos puzzle online din fotografiePleiade puzzle onlineInstrumente muzicale puzzle onlineHufflepuff Fun [Salem] puzzle onlineDISNEY 1 puzzle online din fotografiePoster abjekjkwhuwgysgysh puzzle online(Wojniakowski 1806) „Constituția din 3 mai” puzzle onlinefericit puzzle onlinePuzzle scări NS puzzle onlineRobert Rauschenberg puzzle onlineCe se întâmplă în imaginea nr. 3? puzzle online din fotografieTotul se întâmplă la grădina zoologică puzzle onlinepixuri puzzle online din fotografie„Frate și soră” de Heinrich Leutemann puzzle onlineElemente puzzle online din fotografiePizza Napoli puzzle onlineGalzożercy - XII RS puzzle online din fotografiet este pentru camion puzzle onlineGemenii puzzle online din fotografieIlustrație ''Pizza cu prietenii'' puzzle onlineStar de cinema puzzle online din fotografiePaști3 puzzle onlineBremen puzzle online din fotografie